|

SISTEME DE ACTIONARE ELECTRO-PNEUMATICE – REALIZATE CU PROGRAMATOR

Sursa: Actionari Hidraulice si Pneumatice – Editura Universitara Bucuresti – Autor: Mihai Avram

“Echipamente si sisteme clasice si mecatronice”

În cazul sistemelor de acţionare pneumatice complexe, ce au în componenţa lor un număr mare de motoare, realizarea schemei funcţionale şi a schemei electrice este dificilă. Aceste sisteme sunt întâlnite cu precădere în structura unor linii automate. Nu de puţine ori pe aceeaşi linie automată trebuie realizate mai multe produse. în plus, pentru a satisface exigenţe de tip comercial, periodic produsul trebuie modificat.
În consecinţă, în asemenea situaţii, trebuie proiectat un sistem de acţionare care să permită modificarea cu uşurinţă şi operativă a ciclului de lucru. Controlul unui asemenea sistem este posibil prin folosirea unui programator. Programatorul reuneşte într-o structură comună toate elementele subsistemului de comandă, iar funcţionarea întregului sistem are loc după un program prestabilit. Se poate spune că programatorul reprezintă un sistem de comandă industrial polivalent, a cărui instalare este relativ uşoară şi rapidă şi care poate fi utilizat de persoane care nu au o experienţă bogată în domeniul sistemelor de acţionare pneumatice. Toate
funcţiile necesare unui sistem de comandă sunt integrate într-un singur modul. Programatorul poate fi utilizat pentru a înlocui panourile de comandă cu relee tradiţionale şi reprezintă un mijloc ideal de comandă a aplicaţiilor industriale manufacturiere sau de alt tip care nu necesită decât un număr limitat de puncte de control de intrare şi de ieşire. Există programatoare de tip mecanic [4.2], care sunt specifice sistemelor pneumatice omogene, şi programatoare electronice, care sunt specifice sistemelor de acţionare electro-pneumatice. Astăzi, acestea din urmă, cunoscute şi sub denumirea de „controloare logice programabile” (PLC), sunt folosite cu precădere în majoritatea aplicaţiilor industriale.

Untitled

Într-un sistem de acţionare comandat prin intermediul unui programator de acest tip pentru alimentarea motoarelor se folosesc distribuitoare comandate electric, iar senzorii utilizaţi furnizează la ieşire semnale electrice.
Un automat programabil conţine în structura sa un microprocesor care prelucrează, în conformitate cu un program de lucru stocat în memoria programatorului, datele primite de la senzorii existenţi în sistem şi generează semnale de comandă pentru distribuitoarele cu comandă electrică din sistem. Deoarece procesorul şi memoria lucrează cu semnale de nivel energetic foarte scăzut este necesar ca aceste semnale la intrarea şi ieşirea în şi din programator să fie adaptate. Pentru aceasta se folosesc interfeţe speciale, care evită supratensiunile, reflectările de semnale, şi produc semnale de putere capabile să comande bobinele distribuitoarelor din sistem. Frecvent, pentru a obţine la ieşirea programatorului semnale corespunzătoare, se folosesc amplificatoare cu relee.
Spre exemplificare, în figura 4.204, este prezentat un sistem de acţionare comandat cu un programator fabricat de firma Festo, ce are următoarele caracteristici:
– procesor: AMD 186 20 MHz. (compatibil Intel 80186);

UntitledFig.4.204
– memoria program: Flash 256 kB x 16 biti (>100.000 cicluri citire/scriere);
– memoria de lucru: SRAM 256kB x 16 biti;
– memoria de date: 32 kB (date permanente 2 kB în memoria Flash);
– intrări: 12 NPN sau PNP de 24 V şi 7 mA, în două grupuri de 8 şi respectiv 4 intrări; două dintre intrările celui de-al doilea grup sunt intrări de numărare de 4 kHz; intrările sunt izolate prin optocuploare;
– ieşiri: 8 pe relee în 3 grupuri (un grup de 4 şi două de 2); tensiunea de comutare este de maxim 220 V ca sau 30 V cc, iar intensitatea de 2 A.
Programatorul este livrat împreună cu un soft-ware adecvat, care poate fi operat pe un calculator compatibil IBM din familia XT/AT. Soft-ul poate suporta următoarele limbaje: Matrix, “Statement list” (“Listă de instrucţiuni”), “Lader diagram” (“Diagramă în trepte”) sau Basic.
Programul de lucru este conceput şi realizat la nivelul calculatorului, după care este transferat în memoria programatorului. Din acest moment legătura cu calculatorul poate fi întreruptă. Modificările programului de lucru însă se fac tot cu ajutorul calculatorului, după care noul program obţinut se transferă programatorului.

Articole relationate:

SISTEME DE ACTIONARE PNEUMATICE – INTRODUCERE

SISTEME DE ACTIONARE PNEUMATICE – GENERATOARE DE ENERGIE PNEUMATICA

SISTEME DE ACTIONARE PNEUMATICE – TIPURI DE COMPRESOARE

SISTEME DE ACTIONARE PNEUMATICE – RETELE DE DISTRIBUTIE A AERULUI COMPRIMAT

SISTEME DE ACTIONARE PNEUMATICE – USCATOARELE DE AER

SISTEME DE ACTIONARE PNEUMATICE – FILTRAREA IN STATIILE DE COMPRESOARE

SISTEME DE ACTIONARE PNEUMATICE – REGLAREA DEBITULUI UNUI COMPRESOR

SISTEME DE ACTIONARE PNEUMATICE – GRUPUL DE PREGATIRE AL AERULUI – FILTRUL

SISTEME DE ACTIONARE PNEUMATICE – GRUPUL DE PREGATIRE AL AERULUI – UNGATORUL

SISTEME DE ACTIONARE PNEUMATICE – GRUPUL DE PREGATIRE AL AERULUI – REGULATORUL

SISTEME DE ACTIONARE PNEUMATICE – DISPOZITIVE DE ALIMENTARE PROGRESIVA

SISTEME DE ACTIONARE PNEUMATICE – STRUCTURI DE GRUPURI DE PREPARARE AER

SISTEME DE ACTIONARE PNEUMATICE – MOTOARE PNEUMATICE OSCILANTE

SISTEME DE ACTIONARE PNEUMATICE – ECHIPAMENTE – DISTRIBUITORUL PNEUMATIC CU SERTAR

SISTEME DE ACTIONARE PNEUMATICE – ECHIPAMENTE – DISTRIBUITORUL CU SUPAPA

SISTEME DE ACTIONARE PNEUMATICE – MOTOARE PNEUMATICE

SISTEME DE ACTIONARE PNEUMATICE – MOTOARE PNEUMATICE LINIARE SPECIALE

SISTEME DE ACTIONARE PNEUMATICE – MOTOARE PNEUMATICE OSCILANTE

SISTEME DE ACTIONARE PNEUMATICE – MOTOARE PNEUMATICE ROTATIVE

SISTEME DE ACTIONARE PNEUMATICE – SUPAPELE DE SENS

SISTEME DE ACTIONARE PNEUMATICE – ECHIPAMENTE PENTRU CONTROLUL SI REGLAREA PRESIUNII

SISTEME DE ACTIONARE PNEUMATICE – COMPONENTELE SUBSISTEMULUI DE COMANDA – BUTOANE SI LIMITATOARE

SISTEME DE ACTIONARE PNEUMATICE – COMPONENTELE SUBSISTEMULUI DE COMANDA – INTERFATA

 SISTEME DE ACTIONARE PNEUMATICE – COMPONENTELE SUBSISTEMULUI DE COMANDA – ELEMENTE LOGICE PNEUMATICE

SISTEME DE ACTIONARE PNEUMATICE – COMPONENTELE SUBSISTEMULUI DE COMANDA – TEMPORIZATOARE

SISTEME DE ACTIONARE PNEUMATICE – COMPONENTELE SUBSISTEMULUI DE COMANDA – INTRERUPATOARE, COMUTATOAR SI SESIZOARE DE CURSA

SISTEME DE ACTIONARE PNEUMATICE – COMPONENTELE SUBSISTEMULUI DE COMANDA – RELEE DE COMUTATIE

SISTEME DE ACTIONARE PNEUMATICE – COMPONENTELE SUBSISTEMULUI DE COMANDA – RELEE DE TIMP

SISTEME DE ACTIONARE PNEUMATICE – COMPONENTELE SUBSISTEMULUI DE COMANDA – CAPETE DE VIDARE

SISTEME DE ACTIONARE PNEUMATICE – COMPONENTELE SUBSISTEMULUI DE COMANDA – PRESOSTATE

PROIECTAREA UNUI SISTEM DE ACTIONARE

PROIECTAREA UNUI SISTEM DE ACTIONARE – SISTEME OMOGENE – REGLAREA VITEZEI

PROIECTAREA UNUI SISTEM DE ACTIONARE – SISTEME OMOGENE – EXEMPLE DE CIRCUITE PNEUMATICE

PROIECTAREA UNUI SISTEM DE ACTIONARE – METODE DE PROIECTARE A SCHEMELOR FUNCTIONALE

SISTEME DE ACTIONARE ELECTRO-PNEUMATICE

SISTEME DE ACTIONARE ELECTRO-PNEUMATICE – ACTIONATE CU RELEE

Alte articole:

TOTUL DESPRE DISTRIBUITOARE – INTRODUCERE

TOTUL DESPRE DISTRIBUITOARE – TIPURI, DISTRIBUITORUL SCHEMA 2/2

TOTUL DESPRE DISTRIBUITOARE – TIPURI, DISTRIBUITORUL SCHEMA 3/2

TOTUL DESPRE DISTRIBUITOARE – TIPURI, DISTRIBUITORUL SCHEMA 4/2 SI 4/3

TOTUL DESPRE DISTRIBUITOARE – TIPURI, DISTRIBUITORUL SCHEMA 5/2

TOTUL DESPRE DISTRIBUITOARE – TIPURI, DISTRIBUITORUL SCHEMA 5/3

TOTUL DESPRE DISTRIBUITOARE – COMENZILE DISTRIBUITOARELOR

TOTUL DESPRE DISTRIBUITOARE – ELECTRODISTRIBUITOARELE

STRUCTURA SISTEMELOR AUTOMATE PNEUMATICE – DIMENSIONAREA CILINDRILOR PNEUMATICI

STRUCTURA SISTEMELOR AUTOMATE PNEUMATICE – CILINDRII PNEUMATICI

Introducere in pneumatica – partea 1

Introducere in pneumatica -partea 2

Link-uri utile:

Cilindru patrat standard SI ISO15552 (original ISO6431) 

Cilindrii pneumatici rotunzi ISO6432 seria MI 

Cilindri pneumatici compacti ACQ

Amortizoare de soc seria ACA reglabile

Cilindri patrati ISO6431-ISO15552 seria SE

Distribuitoare actionate pneumatic 5/2 5/3 Seria 4A200

Distribuitoare pneumatice comanda electrica 3/2 seria 3V200

Vane trecere 2/2

Pedala pneumatica 5/2

Fitinguri pneumatice

Vane, actuatori, robineti

Filtre Y

Supape

 

Articole Similare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *