CAPITOLUL 2 – GENERAREA ENERGIEI PNEUMATICE – COMPRESOARE CU MEMBRANA SI ROTATIVE

Compresoare cu membrană

În cazul compresoarelor cu membrană (fig.6b) locul pistonului p (fig.6a) este luat de o membrană elastică me. Avantajele unei asemenea construcţii sunt: o etanşare perfectă a camerei active, nu necesită ungere, este compactă.

Ca dezavantaje ale acestei variante se pot aminti debitul furnizat care este mic și faptul că are o durabilitate mai redusă. La aceste construcţii presiunea de refulare nu depăşeşte 8 … 10 [bar].

Compresoare rotativeDin punct de vedere constructiv aceste compresoare sunt identice cu motoarele pneumatice rotative.

Avantajele acestor construcții sunt: simplitatea constructivă, un domeniu larg de debite furnizate la ieșire, funcționarea silențioasă și faptul că nu necesită o ungere abundentă.

Deşi simple constructiv, compresoarele rotative ridică probleme deosebite la execuţie şi montaj. Acest lucru este datorat faptului că etanșarea camerelor active aici este o etanşare “vie”, metal pe metal. Din acest motiv, presiunea de refulare nu poate depăşi 8 [bar], fapt ce limitează domeniul lor de utilizare.

În figura 8 este prezentat, spre exemplificare, un compresor cu palete. Se pot identifica următoarele elemente constructive: statorul 1, rotorul 2, paletele 3 şi arborele de antrenare 4. Compresorul are un număr de camere active egal cu numărul de

palete; o cameră activă este delimitată de două palete consecutive, suprafaţa exterioară a rotorului şi suprafaţa interioară a statorului. Volumul V al camerei active variază ca o consecință a excentricității e   ce există între axa rotorului şi axa alezajului prelucrat în stator. În timpul funcţionării paletele culisează în canalele radiale prelucrate în rotor între două poziţii extreme. În permanenţă paletele menţin contactul cu
suprafața interioară a statorului datorită forțelor centrifuge. Pentru a asigura acest contact, uneori în spatele fiecăreia dintre palete se montează un arc elicoidal sau se aduce presiune de la refulare prin nişte canale special prelucrate în acest scop.

fig 8Fig. 8

Figura 9 pune în evidenţă domeniile de debite și presiuni specifice fiecărui tip de compresor.

fig 9Fig. 9

Pe baza informațiilor din această figură se poate alege tipul de compresor care poate deservi o anumită aplicație atunci când se cunosc debitul și presiunea necesare.

Prof. Dr. Ing. Mihai Avram

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *