SISTEME DE ACTIONARE PNEUMATICE – GRUPUL DE PREGATIRE AL AERULUI – UNGATORUL

Ungătoare
Aceste echipamente au rolul funcţional de a pulveriza în masa de aer comprimat furnizată sistemului de acţionare o cantitate minimă de ulei necesară ungerii garniturilor şi elementelor mobile din echipamentele sistemului, în funcţie de fineţea picăturilor de ulei pulverizate în masa de aer se disting două tipuri de ungătoare: ungătoare cu pulverizare obişnuită (cu ceaţă de ulei) şi ungătoare cu pulverizare fină (cu microceaţă de ulei).


Deşi soluţiile constructive ale celor două ungătoare sunt diferite, totuşi funcţionarea lor se bazează pe acelaşi principiu.
În cazul ungătoarelor cu pulverizare obişnuită picăturile de ulei sunt mari (mai mari de 5 μm) în timp ce la cele cu pulverizare fină picăturile au dimensiuni mai mici şi sunt mai uniform distribuite în masa de aer comprimat. Schema de principiu a unui ungător cu pulverizare obişnuită este prezentată în figura 4.30 a, în timp ce în figura 4.31 este prezentată o secţiune printr-un echipament de acest tip. Principiul de funcţionare se bazează pe efectul Venturi, în care se exploatează depresiunea creată la trecerea aerului comprimat printr-o secţiune restrictivă Ra.

UntitledFig.4.30

Datorită acestei restricţii presiunea P1 (fig.4.30 a) este mai mare decât presiunea P2, lucru ce favorizează urcarea uleiului din rezervorul r în conducta c; acest ulei, al cărui debit poate fi reglat cu ajutorul droselului Ru, ajunge în zona restrictivă unde este antrenat de aerul comprimat ce curge aici cu o viteză foarte mare.
Ungătoarele sunt prevăzute în general cu vase transparente (fig.4.31, poz.5) pentru a putea observa în permanenţă nivelul de ulei din rezervor. De asemenea, la partea superioară a ungătorului există o cupolă (poz.8) confecţionată tot dintr-un material transparent care permite vizualizarea picăturilor de ulei generate.
Datorită turbulenţei aerului în aval de ungător, picăturile de ulei tind să se asocieze şi să se depună pe peretele interior al conductei de legătură dintre ungător şi consumatorul deservit de acesta. Din acest motiv un ungător cu pulverizare obişnuită pentru a fi eficient trebuie să fie montat în imediata vecinătate a consumatorului (în orice caz la o distanţă mai mică de 5 … 6 m) şi într-un punct cât mai înalt în raport cu acesta.
Ungătoarele cu pulverizare fină au schema de principiu reprezentată în figura.4.30 b. Spre deosebire de schema unui ungător cu pulverizare obişnuită, aici există două circuite de aer care leagă orificiul de intrare i cu cel de ieşire e, şi anume:
– circuitul principal 1- x -2, circuit ce conţine secţiunea restrictivă x (un circuit identic cu cel întâlnit în cazul ungătoarelor cu pulverizare normală); pe acest traseu trece cea mai mare cantitate de aer;
– circuitul secundar 1 – z – 4 – b – 6 – 2; debitul de aer ce urmează acest traseu trece mai întâi prin secţiunea restrictivă z, unde are loc prima pulverizare a uleiului; existenţa acestui debit este o consecinţă a faptului că între secţiunile 1 şi 2 există o diferenţă de presiune creată de restricţia x.
Rezervorul de ulei se găseşte sub circuitul principal de aer. Uleiul din acest rezervor este pus în legătură prin intermediul unei conducte cu cavitatea c, situată deasupra circuitului principal de aer; această cavitate comunică atât cu secţiunea restrictivă z cât şi cu cavitatea b. Uleiul care ajunge în zona restricţiei z este pulverizat de curentul de aer, a cărui viteză de curgere în această secţiune este foarte mare, după care ajunge în rezervor, în volumul determinat de pereţii rezervorului şi suprafaţa uleiului; la intrarea în rezervor, amestecul aer – ulei se destinde, iar picăturile mai mari de ulei cad în rezervor. în masa de aer rămân în suspensie numai picăturile de ulei foarte fine, care formează o ceaţă de ulei, ce este antrenată prin orificiul de ieşire 6 în fluxul principal de aer. Aici curentul de aer provoacă o nouă pulverizare, şi mai ales o distribuţie uniformă a picăturilor de ulei în suspensie în toată masa de aer.
O altă caracteristică a acestui tip de ungător este aceea că aici debitul de ulei este reglat indirect, prin intermediul unui circuit de aer care leagă cavitatea b cu cavitatea c; debitul de aer pe acest circuit este reglat prin intermediul droselului R. În acest fel se elimină pericolul care există în cazul în care droselul ar fi montat direct pe circuitul de ulei, şi anume acela de obturare a droselului, drosel ce controlează secţiuni de curgere foarte fine.
Ungătoarele cu pulverizare fină se folosesc cu precădere atunci când amplasarea echipamentului nu se poate face în imediată apropiere a elementelor ce trebuie unse sau când sistemul deservit de ungător are o complexitate ridicată (multe coturi, strangulări etc). Şi în acest caz picăturile de ulei se pot asocia şi apoi depune pe pereţii interiori ai conductelor, numai că acest lucru se produce după o distanţă de 25 … 30 m de ungător. Acest tip de ungător are o eficacitate redusă în cazul echipamentelor la care echipajele mobile au cursă mică, iar schimbarea sensului de mişcare se face rapid; în asemenea cazuri picăturile de ulei din aer nu
au timp să se depună pe suprafeţele ce trebuie unse, ele fiind evacuate din echipament odată cu aerul.

UntitledFig.4.31

 

Autor: Prof. Dr. Ing. Mihai Avram

Articole relationate:

SISTEME DE ACTIONARE PNEUMATICE – INTRODUCERE

SISTEME DE ACTIONARE PNEUMATICE – GENERATOARE DE ENERGIE PNEUMATICA

SISTEME DE ACTIONARE PNEUMATICE – TIPURI DE COMPRESOARE

SISTEME DE ACTIONARE PNEUMATICE – RETELE DE DISTRIBUTIE A AERULUI COMPRIMAT

SISTEME DE ACTIONARE PNEUMATICE – USCATOARELE DE AER

SISTEME DE ACTIONARE PNEUMATICE – FILTRAREA IN STATIILE DE COMPRESOARE

SISTEME DE ACTIONARE PNEUMATICE – REGLAREA DEBITULUI UNUI COMPRESOR

SISTEME DE ACTIONARE PNEUMATICE – GRUPUL DE PREGATIRE AL AERULUI – FILTRUL

Alte articole:

TOTUL DESPRE DISTRIBUITOARE – INTRODUCERE

TOTUL DESPRE DISTRIBUITOARE – TIPURI, DISTRIBUITORUL SCHEMA 2/2

TOTUL DESPRE DISTRIBUITOARE – TIPURI, DISTRIBUITORUL SCHEMA 3/2

TOTUL DESPRE DISTRIBUITOARE – TIPURI, DISTRIBUITORUL SCHEMA 4/2 SI 4/3

TOTUL DESPRE DISTRIBUITOARE – TIPURI, DISTRIBUITORUL SCHEMA 5/2

TOTUL DESPRE DISTRIBUITOARE – TIPURI, DISTRIBUITORUL SCHEMA 5/3

TOTUL DESPRE DISTRIBUITOARE – COMENZILE DISTRIBUITOARELOR

TOTUL DESPRE DISTRIBUITOARE – ELECTRODISTRIBUITOARELE

STRUCTURA SISTEMELOR AUTOMATE PNEUMATICE – DIMENSIONAREA CILINDRILOR PNEUMATICI

STRUCTURA SISTEMELOR AUTOMATE PNEUMATICE – CILINDRII PNEUMATICI

Introducere in pneumatica – partea 1

Introducere in pneumatica -partea 2

Link-uri utile:

Cilindru patrat standard SI ISO15552 (original ISO6431) 

Cilindrii pneumatici rotunzi ISO6432 seria MI 

Cilindri pneumatici compacti ACQ

Amortizoare de soc seria ACA reglabile

Cilindri patrati ISO6431-ISO15552 seria SE

Distribuitoare actionate pneumatic 5/2 5/3 Seria 4A200

Distribuitoare pneumatice comanda electrica 3/2 seria 3V200

Vane trecere 2/2

Pedala pneumatica 5/2

Fitinguri pneumatice

Vane, actuatori, robineti

Filtre Y

Supape

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

× Contact rapid WhatsApp Available from 08:00 to 18:00