Cum citim schemele pneumatice

Limbajul tehnic presupune şi utilizarea, de comun acord, conform unor standarde internaţionale, a unor simboluri care să permită reprezentarea şi identificarea uşoară a aparatelor şi componentelor electrice, pneumatice, hidraulice, etc. atât ca elemente singulare, cât şi înglobate în sisteme (circuite).
Simbolurile pneumatice trebuie să ofere informaţii privind: funcţia (funcţiile) aparatului, notarea conexiunilor, metodele de acţionare, parametrii admisibili ai agentului de comandă şi de lucru.

1. Simbolizarea distribuitoarelor:

O simbolizare foarte concisă a unui distribuitor presupune indicarea cel puţin a numărului de căi, a numărului de poziţii, a racordurilor şi a modului de comandă. Prima cifră din notare arată numărul de căi, iar a doua numărul de poziţii pe care poate comuta distribuitorul; cele două indicaţii sunt despărţite printr-o bară înclinată:

schema

Ex: distribuitor 3/2: distribuitor cu 3 căi şi 2 poziţii.

Simbolul distribuitorului este un dreptunghi împărţit într-un număr de căsuţe egal cu numărul de poziţii pe care poate comuta; în fiecare căsuţă este reprezentată schema de conectare corespunzătoare.

Ex: distribuitor 3/2:
Ex: distribuitor 3/2:

Fiecare din cele două căsuţe are un număr de trei orificii. Pentru a cunoaşte modul de conectare a distribuitorului trebuie notate căile, sau racordurile sale. Notarea lor se face pe căsuţa corespunzătoare poziţiei pe care distribuitorul o ocupă atunci când este neacţionat.

Exemplu 3/2 detaliat
Exemplu 3/2 detaliat

Pentru a putea interpreta notarea racordurilor este necesar să fie cunoscută semnificaţia notaţiilor.
Există două tipuri de notare: numerică şi literară. În practică poate fi întâlnită una din cele două tipuri sau chiar amândouă, combinate.

În tabelul de mai jos este dată corespondenţa şi semnificaţia notării racordurilor:

Funcţia racordului Notaţie literală Notaţie numerică
Orificiu de conectare la P (alimentare) P 1
Orificiu de conectare la consumatori A,B,C 2,4,6
Orificiu de drenaj, ventilare sau purjare R,S,T 3,5,4
Orificiu de comandă (pilotare) x,y,z 12,14
Orificiu de comandă de resetare L (*) 10
Orificii de comandă auxiliare 81,91
Orificiu de ventilare a piloţilor 82,84

*În hidraulică, L este orificiu de drenaj.

Trebuie menţionat că aceste notaţii se aplică tuturor echipamentelor pneumatice, nu numai distribuitoarelor.
Simbolul de la exemplul anterior trebuie completat lateral, în stânga şi în dreapta cu modul de comandă.

Ex schema 3/2 cu notatii
Ex schema 3/2 cu notatii

Putem spune că distribuitorul de mai sus este cu 3 căi şi 2 poziţii, normal închis, comandat pneumatic indirect (cu pilot), iar revenirea pe poziţie (resetarea) se face pneumatic, direct (fără pilot).

Pentru exemplificare vă invităm sa accesați produsele și să exersați ceea ce am explicat mai devreme:

Vom continua în următorul tutorial cu prezentarea schemelor pneumatice cele mai uzuale dar și cu modul de notare al schemelor complexe.

Link-uri utile:

Amortizoare de soc seria ACA reglabile

Cilindri patrati ISO6431-ISO15552 seria SE

Distribuitoare actionate pneumatic 5/2 5/3 Seria 4A200

Distribuitoare pneumatice comanda electrica 3/2 seria 3V200

Vane trecere 2/2

Pedala pneumatica 5/2

Fitinguri pneumatice

Vane, actuatori, robineti

Filtre Y

Supape

3 thoughts on “Cum citim schemele pneumatice

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *